Se afișează postările cu eticheta Personale. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Personale. Afișați toate postările

luni, 9 decembrie 2013

De ce un copil este cea mai mare realizare în viaţă?

Păi d-aia! Vă salut dragilor! Nu am mai scris de mult timp, de fapt chiar de când am acest nou job. Mda, cred că vă imaginaţi cum este noul job, dacă eu nu am mai scris de când m-am angajat aici.

Vreau să împărtăşesc cu voi minunea ce a avut loc în viaţa mea, şi anume, faptul că pe 29 Noiembrie 2013, ora 11:00, scumpa mea soţie a născut o fetiţă perfect sănătoasă pe numele ei Sofia Lorena.

Şi vreau să explic în câteva cuvinte, din punctul meu de vedere, de ce răspundem la întrebarea "Care este cea mai mare realizare a ta?", instantaneu..copilul sau copiii.
Până acuma mă lăudam cu rezultatele de la job sau cu realizările din armată. Acuma, aş răspunde fără să clipesc...copilul meu...fetiţa mea. Până să nască soţia mea, am fost tare şi mare, plin de mine, gândind faptul că nu mă poate schimba în vre-un fel notabil venirea pe lume a unui copil. Toţi îmi spuneau...las că vezi tu când o să ai copii, las că vezi tu când îţi ţii copilul în braţe cum va fi, las că vezi tu cum te vei schimba. Eu, trăgând pofticios din ţigara-mi nelipsită la vremea aceea, le spuneam, vezi-ţi de treabă...viciile şi hobiurile nu mi le pot schimba după cum bate vântul.

Iată că a venit vremea, când am parte de o minune şi pot spune că Bogdan cel de odinioară a plecat 4ever. Cel mai ciudat şi plin de mister moment, a fost, nu când s-a rupt apa soţiei mele şi am zburat la spital, ci atunci când am auzit din sala de naşteri urletul fetiţei mele. Acela dragilor, este primul moment în care devii o legumă în sensul frumos, însă şi mai intens, este momentul în care asistenta iese pe hol cu pruncul şi întreabă cine este tatăl (sau cine este Dl. xxxxx). Eu unul, în momentul în care a ieşit asistenta pe hol şi m-a întrebat...dvs. sunteţi tatăl?, fiind singura naştere la momentul acela, văzând mogâldeaţa aia mică, roşie, înfăşată ciudat, nu am putut decât să întreb dacă pot să o ating. Lucru ce s-a şi întâmplat, moment în care am început să lăcrimez şi să fiu incapabil să am vre-o reacţie. Nici măcar, nu am întrebat dacă soţia este bine. Ei bine, acela este momentul magic, care-ţi schimbă puţin ideologia, momentul în care realizezi că ai parte de binecuvântarea lui Dumnezeu, mai ales că şi copilul şi fetiţa sunt perfect sănătoase.

Astfel, cred că, fără ca noi să conştientizăm, momentul acela te schimbă într-un fel în care nu-ţi poţi controla sentimentele şi gândurile. Se întâmplă lucruri pe care nu le putem ştii şi pe care nu avem cum să le explicăm. Nimeni nu poate explica, cum este posibil fenomenul procreării la oameni, nimeni nu poate explica fenomenul alinierii atomilor în momentul în care un preot îşi bagă mâna în apă pentru a o sfinţii, şi sunt multe lucruri pe lumea asta care nu pot fi explicate acum.

Vă doresc tuturor, să aveţi parte de o minune dacă nu aveţi deja, la fel ca cea pe care am trăit-o eu şi până data viitoare vă transmit gânduri alese şi sărbători cu bucurie!

vineri, 17 mai 2013

Despărţirea de TDG!

 
A sosit clipa despărţirii! Tocmai am fost anunţat de Marius (şeful meu) că nu mă aflu pe lista celor care  vor continua la TDG.  Asta pentru că se restructurează echipa la nivel naţional.

Atât de rău mi-a picat această veste, încât mă simt un nimeni, mă simt la fel ca atunci când a murit bunicul meu. Am aşa o trăire şi o suferinţă interioară pe care nici eu nu mi-o pot explica. Adevărul este că, atât de tare m-am ataşat şi m-am integrat în TDG, încât respiram şi-mi curgea prin vene doar TDG. Ei, uite că acuma parcă nu mai am aer să respir.

Am întâlnit la TDG nişte oameni deosebiţi. Înainte de TDG, am mai lucrat la 4 firme de distribuţie, fapt ce m-a făcut să realizez diferenţele. Condiţiile de muncă au fost foarte bune, cele mai bune. Şef ca Marius (TDG), nu am mai avut până acuma şi nu ştiu dacă o să mai găsesc. El este omul care m-a făcut să mă maturizez în 2 ani cât alţii în 10. Am învăţat atât de multe chestii şi am aflat atât de multe secrete ale vânzării de la el, încât acuma, la orice firmă voi merge sunt convins că voi avea rezultate extraordinare. Pentru asta îţi mulţumesc Marius! Ai şi vei avea toată stima mea.

Se mai încheie o etapă din viaţa mea şi pentru că TDG merită, m-am gândit să dedic acest ultim articol lor, oamenilor TDG cu promisiunea că-mi voi aduce aminte cu plăcere de ei tot timpul şi cu promisiunea că ori de câte ori voi avea drum pe la Alba Iulia, mă voi abate 10 minute să bem o cafea!

Închei cu lacrimi fierbinţi, mulţumindu-vă tuturor celor din TDG pe care v-am cunoscut, pentru sfaturile voastre la timpul oportun, pentru momentele în care am simţit respectul vostru, pentru ajutorul vostru în momentele de nevoie, pentru simplele voastre zâmbete care au făcut mai mult decât 1000 de cuvinte, pentru tot!

A fost o experienţă de SENZAŢIE!

Cu stimă şi consideraţie, Bogdan al vostru!

vineri, 8 martie 2013

Am împlinit 2 ani în TDG

Vă salut dragilor!
În primul rând vreau să urez un sincer şi călduros La mulţi ani! tuturor femeilor şi mămicilor!

Este o zi deosebită, o zi specială în care apreciem şi iubim mai mult femeia. Pentru mine personal, mai este un motiv de bucurie astăzi. Împlinesc fix 2 ani de când am intrat în această mare şi frumoasă familie a TDG. Pe lângă acest lucru, mai este un motiv de bucurie, acela de a fi român. Mă bucur foarte mult pentru victoria Stelei din meciul de ieri cu Chelsea. Sunt un Dinamovist convins, însă mai presus de toate sunt Român. Felicitări tuturor steliştilor!

Revenind la aniversarea mea în cadrul TDG, pot să spun că nu mi-am pierdut deloc mândria de a fi TDG-ist. NU, din contră. Sunt mult mai îndrăgostit de această firmă, de oamenii cu care lucrez (în mod special îl respect pe Marius Pitea), de condiţiile de lucru, de maşina mea :)). Am resimţit în aceşti doi ani respect şi încredere din partea TDG şi pentru asta, vă mulţumesc vouă TDG-işti!

 Îţi mulţumesc ţie în mod special, Marius Pitea! Fără tine, nu aş mai fi fost azi în TDG. Vă mulţumesc vouă, dragi colegi de filială...facturistelor mele dragi, gestionarului de depozit, manipulanţilor, şoferilor şi vouă agenţilor, colegii mei de filială! Vă mulţumesc cu respect vouă dragii mei directori Adi Pană şi Iulia Popescu!

În încheiere, mă retrag cu gânduri alese în ceea ce priveşte activitatea mea în TDG pe termen lung. Îmi doresc să evoluăm împreună, să câştigăm împreună şi să ne dezvoltăm frumos, la fel de frumos precum caracterele pe care le avem noi TDG-iştii!

Vă doresc tuturor multă sănătate, succese nebănuite, putere de muncă şi o viaţă de care să nu aveţi regrete la bătrâneţe!

sâmbătă, 2 februarie 2013

Am început anul în forţă

Vă salut dragilor!

Ce mai faceţi? Cum aţi început anul? Cum a fost luna Ianuarie pentru voi?

Pentru mine şi colegii din filiala noastră, luna Ianuarie a fost o lună neaşteptat de bună! Dacă luna Decembrie a fost o lună slabă, sub aşteptări în ceea ce priveşte vânzările, luna Ianuarie a fost una foarte bună. Am reuşit să spargem bariera pesimistă care a fost pusă la sfârşitul anului trecut.
Vorbeam de sărbători şi cu alţi colegi din alte domenii ale vânzărilor şi-mi spuneau că Ianuarie este o lună moartă iar Februarie va fi puţin mai bună. Îmi spuneau că aşa a fost din totdeauna cu primele două luni din an. Şi ascultându-i, s-a creat o impresie negativistă pentru ceea ar fi însemnat vânzări în Ianuarie şi Februarie.

Vacanţa prelungită pe care am avut-o în timpul sărbătorilor de iarnă, plus concediul din prima săptămână din Ianuarie (Mulţumesc şi respect TDG pentru această posibilitate!), mi-au dat prilej de meditaţie. Eu, autodidact ce sunt, nu am pierdut vremea doar dormind şi relaxându-mă, ci am citit zilnic, mi-am stabilit obiectivele personale atât din punct de vedere profesional cât şi din punct de vedere personal şi am învăţat nişte lucruri noi pe care abia aşteptam să le pun în practică pe teren.

Am început munca din 7 Ianuarie şi vreau să vă spun că pofta de muncă ce am avut-o şi-a spus cuvântul la finalul lunii, când şeful ne-a adunat la o şedinţă (motiv cu care ne-am făcut şi analizele medicale periodice) de unde m-am întors bucuros cu un entuziasm aparte. Este prima dată în doi ani de zile când îl văd pe şeful meu bucuros şi mulţumit de echipa lui de vânzări. Şi asta îţi crează o impresie şi o dorinţă de a-i şi de a-ţi menţine această stare lună de lună.

Nu ştiu dacă este cu putinţă să am aceleaşi realizări în Februarie, însă entuziasmul şi atitudinea cu care am început acest an, nu s-au epuizat, ba din contră parcă îmi doresc şi mai mult.

În încheiere, vă doresc tuturor mult succes, s-aveţi parte de un an memorabil cu împliniri şi succese nebănuite!

Un minut de succes poate şterge ani de nereuşite. by Robert Browning

vineri, 1 iunie 2012

Luna Mai a fost o lună proastă

Am avut o lună foarte urâtă şi foarte slabă ca realizări. Este prima lună de când sunt în TDG şi nu mi-am realizat planul. Vina este în totalitate a mea, însă un procent mare în acest deznodământ îl are şi firma, pentru că obiectivele propuse au fost unele foarte grele ţinând cont de situaţia economică în care ne aflăm.

Una peste alta, trebuie să-mi revin din pumnii acestui eşec, la fel cum trebuie să-şi revină şi Bute din pumnii primiţi de la Carl Froch. Este o vorbă care spune că: Ceea ce nu te doboară te face mai puternic! Probabil că trebuie să treci peste astfel de momente, se analizezi toate aspectele şi să te automotivezi.

Diferenţa dintre mine şi Bute, ţinând cont şi de domeniile în care activăm este că: probabil Bute atâta poate(asta îi este limita..vedem revanşa şi ne dăm atunci cu părerea), pe când eu pot mai mult cu siguranţă(poate dacă prospectam piaţa mai mult, aveam alte rezultate).

Îmi închei aici procesul de conştiinţă şi gestul de sinceritate urându-vă tuturor mult succes în carieră! S-aveţi parte de o lună de SENZAŢIE!

miercuri, 2 mai 2012

Şi muntele este un agent bun de vânzări

De ce afirm asta? Pentru că muntele ştie să-şi vândă produsul. Prin simpla-i frumuseţe, muntele îţi injectează o doză de virus cu care te pricopseşti pe viaţă. Oricât de scump ar fi drumul până la munte(maşina, benzina), oricât de scump ar fi echipamentul(bocanci, pantaloni, tricou, rucsac,etc.), muntele îşi vinde produsul constant.
Nu are cum să nu-ţi placă muntele! În mai mică sau mai mare măsură, aventura, drumeţiile, peisajele de o splendoare inimaginabilă, îşi pun amprenta asupra oricărui om.
Vă invit pe toţi să profitaţi din plin de viaţă, faceţi mişcare, mergeţi în drumeţii şi să ţineţi cont de faptul că:
La sfârşit nu contează anii din viaţa ta, ci viaţa din anii tăi!
Nu eu am spus-o, ci A. Lincoln şi mare dreptate are.

joi, 8 martie 2012

Am împlinit 1 an de TDG

Chiar dacă astăzi este ziua femeii, şi eu am motiv de bucurie. Împlinesc 1 an de când m-am angajat la firma la care lucrez acum (TDG). Ce impresii am după un an?
Păi pot spune că sunt mândru că sunt TDG-ist. Este prima firmă unde mi-am iubit jobul cu adevărat. Este prima firmă care şi-a arătat în mai multe rânduri respectul faţă de mine. Şi spre mirarea mea, am primit atenţie de la şefii cei mari ai acestei companii. Chiar şi pe acest blog (copy-paste) cum îmi spunea cineva odată.
Mi-aş dori să ies la pensie din această companie, însă nu va fi aşa. Dragoste cu forţa nu se poate!
În încheiere aş dori să vă urez tuturor doamnelor şi domnişoarelor un sincer şi călduros:
LA MULŢI ANI!

luni, 20 februarie 2012

Încă un an şi schimb prefixul

Vă salut şi vă mulţumesc tuturor pentru că v-aţi adus aminte de mine! Este o zi frumoasă, o zi deosebită pentru mine, ziua în care îmi aniversez cei 29 ani împliniţi. Mă simt bine, mă simt iubit, mă simt respectat, mă simt aşa cum mi-am dorit să fie. Am fost întrebat azi: Cum te simţi la cei 29 de ani? Aş răspunde la această întrebare în primul rând cu automulţumirea de sine. Sunt mulţumit de mine, cum am evoluat, cum am crescut, cum arăt, ce am realizat, sunt mulţumit de prietenii pe care îi am, sunt mulţumit de familia pe care o am, sunt mulţumit că Dumnezeu m-a binecuvîntat cu sănătate şi dragoste. Ce-mi doresc? Îmi doresc să fiu sănătos tot timpul, îmi doresc ca banii sau situaţia materială să nu-mi schimbe niciodată gândirea şi caracterul, îmi doresc să am o casă a mea, îmi doresc un copil frumos şi sănătos, îmi doresc ca prietenii să fie ei înşişi şi să radieze de plăcere în jurul meu şi doresc să îţi transmit ţie dragul meu cititor să ai parte de cei mai frumoşi ani pe care-i mai ai de trăit de acum înainte!

sâmbătă, 14 ianuarie 2012

Susţin SMURD

marți, 10 ianuarie 2012

Am început greu anul

Greu începutul ăsta de an. Am lucrat deja două zile din a doua săptămână a acestui an şi am început foarte slab. Puţine comenzi, puţini bani încasaţi. Nu mai sunt bani, nu mai mâncă lumea, nu mai bea...doar FUMEAZĂ. Pentru ţigări se găsesc bani, însă pentru alte cele nu prea.

Mergeam azi prin Brad cu mapa-n mână şi mă uitam în jur mirat că era pustiu oraşul. De obicei Bradul, este un oraş care freamătă de oameni. Este o zonă unde în mod normal faci treabă ca agent de vânzări. Din Brad nu prea şi nici nu ai voie să te întorci fără 15 comenzi minim. Dar, nu intrăm într-o stare negativă pentru că nu merge treaba. Îi dăm înainte cu tupeu.

Mă retrag în oaza mea de linişte din dormitor, să-mi adun gândurile-mi împrăştiate pe ici colo. Vă doresc tot ce vă doriţi!

luni, 9 ianuarie 2012

Din nou la muncă

Azi am început munca după o săptămână de concediu. Am avut o săptămână în care m-am pregătit mai mult, am citit, mi-am făcut planul de bătaie pe luna Ianuarie, mi-am făcut planul pentru întregul an. Mi-am stabilit nişte obiective îndrăzneţe, asta şi pentru că sunt optimist în ceea ce priveşte economia din România. Sper şi cred că va fi un an mai bun din punct de vedere economic.

Am zis azi pe rută la toţi clienţii: La mulţi ani! Mi-au răspuns majoritatea din reflex. Cred că toţi agenţii i-au înnebunit cu urarea respectivă. În mare parte mi-a plăcut ziua de azi, deşi mai am puţin de lucru. Acuma sunt în pauza de masă şi mi-am făcut timp să mai şi scriu câteva rânduri pe blog.

Voi ce mai faceţi? Cum aţi început săptămâna? Cum aţi păşit în noul an? V-aţi stabilit obiectivele pentru această lună sau pentru tot anul? Mai aveţi bani de cheltuială sau aşteptaţi salariul?

joi, 8 septembrie 2011

Mă scuzaţi până Luni!

Cu scuzele de rigoare, vă anunţ că până Luni nu o să pot posta articole noi. Sper ca cei fideli să nu vă supăraţi. Mulţumesc pentru înţelegere!
Un sfârşit de săptămână cât mai plăcut!

marți, 6 septembrie 2011

Total lipsit de chef. Hai România!

Mi-a scăzut focusarea. Da fraţilor. M-a lovit şi pe mine plictiseala începutului de lună şi pur şi simplu nu am puterea să mă concentrez şi să mă focusez. Poate şi pentru că azi joacă România meciul decisiv în ceea ce priveşte calificarea la turneul european de fotbal.

Sunt un microbist, un fan al fotbalului şi nu numai. Pe lângă asta sunt înzestrat cu un patriotism aproape fanatic. Orice până la România. Nu vorbiţi urât de ţara asta în preajma mea că v-aţi ars!

Şi spuneam că sunt plictisit şi nu am chef de muncă, asta până miercuri. Miercurea este cea mai bună zi a mea de vânzări. Şi asta pentru că am o rută foarte bună în această zi. Deci până miercuri nu prea mă interesează de vânzări. Nu este un lucru bun, mai ales din partea mea, însă atâta timp cât ştiu că-mi fac treaba şi e totul bine la sfârşitul lunii, îmi permit să am şi astfel de momente.

Mă duc la somn. Vă urez s-aveţi parte de o zi deosebită şi: HAI ROMÂNIA!

miercuri, 17 august 2011

M-am întors de la Mare!


Vă salut dragilor! M-am întors şi eu de la Mare. Am avut patru zile de linişte şi relaxare, dar în acelaşi timp şi de multă distracţie şi şoferie. Lung e drumul Deva – Costineşti!

Vă pot spune că staţiunea Costineşti a fost cea mai aglomerată în anul 2011. Cea mai vândută bere a fost cu siguranţă Skol, asta pentru că era cea mai ieftină. Găseai şi cu 2 lei doza. Tot la Costineşti s-a regăsit cea mai murdară plajă de pe tot litoralul românesc. Absolut toţi localnicii satului Costineşti au făcut bani frumoşi din chirie – normal că la negru – fapt de care am profitat şi eu. Am dat 80 pe cameră / zi.

Stăteam pe plajă într-una din zile şi sorbeam din berea mea rece, mai trăgeam un fum din ţigara-mi nelipsită şi mă gândeam în sinea mea

joi, 11 august 2011

Am plecat la MARE!!!

Dragilor de acum până Marţi voi fi plecat la Mare. Îmi pare rău că nu o să mai pot posta pe blog, dar am găsit această portiţă de recreere şi am zis să profit puţin. Ne recitim de Marţi în-colo.

Vă pup pe toţi şi vă urez s-aveţi parte de un weekend de SENZAŢIE!

vineri, 5 august 2011

De astăzi până Luni îmi iau pauză

De astăzi iau o pauză de la scris pe blog, până Luni. Mai am o zi foarte importantă de vânzări astăzi, după care plec cu cortul la munte. Am avut o săptămână grea, o săptămână profitabilă, o săptămână bună. Ne recitim cu noi articole de Luni, iar până atunci vă doresc tuturor să aveţi parte de un weekend de excepţie! Profitaţi din plin de timpul liber, distraţi-vă, relaxaţi-vă, trăiţi-vă viaţa la maxim!

sâmbătă, 23 iulie 2011

Mi-am luat liber în acest weekend

În acest weekend voi lua o pauză binemeritată. Fără internet, fără TV, fără agitaţia de zi cu zi. Voi reveni în forţă cu noi articole în săptămâna ce urmează. Până atunci, vă doresc tuturor un weekend de excepţie şi să profitaţi la maxim de zilele libere!
Nu uitaţi că la Hunedoara se sărbătoresc în acest weekend zilele Municipiului.

luni, 18 iulie 2011

Primul curs de vânzări profesionist din cariera mea! Senzaţie!

„Dacă mă bucur că învăţ ceva nou, este ca să-l împărtăşesc altora!”
În sfârşit a venit şi clipa în care am luat parte la un curs de vânzări profesionist. Atât de mult mi-am dorit să particip la astfel de cursuri, încât încep să atrag astfel de lucruri în viaţa mea. Compania la care lucrez m-a trimis şi pe mine printre mulţi alţi colegi de-ai mei la acest curs. Aş vrea pe această cale să-i mulţumesc şefului meu direct – Marius Pitea – pentru încrederea pe care mi-a acordat-o încă de la început şi pentru faptul că m-a trimis la acest curs. Poate dacă şeful meu nu ar avea încredere în mine din simplul fapt că aş fi putut fi un aventurier sau o persoană care să nu-şi asume responsabilităţi, nu m-ar fi trimis la acest curs.
De ce sunt atât de entuziasmat? Sunt mai multe cauze. În primul rând,

vineri, 1 iulie 2011

Bun venit pe noul meu blog!

Vă salut cu respect şi vă urez un Bun venit! călduros pe noul meu blog!
Aş vrea să vă spun de la bun început de ce m-am hotărât să-mi fac acest blog şi ce veţi putea citi pe el de-a lungul timpului.
Am luat decizia să-mi fac acest blog, pentru că pur şi simplu va fi ceva ce eu am căutat pe internet şi nu am găsit!
Voi scrie şi voi dezbate un singur subiect: Succesul în vânzări.
Mulţi dintre noi vor să-şi îndeplinească menirea şi să aibă o existenţă excepţională. Ne dăm seama că suntem înzestraţi cu un potenţial uriaş, dar cum procedăm pentru a-l educa şi a-l lăsa liber? Voi dezbate de-a lungul timpului mai multe aspecte cum ar fi caracterul, responsabilitatea, pasiunea, optimismul, tenacitatea, disciplina, învăţarea, umilinţa, curajul şi multe altele.
Wilfred A. Peterson spunea că: "Oamenii măreţi sunt varianta îmbunătăţită a unor oameni mărunţi; destinele măreţe sunt amplificarea unor destine normale."
O carieră în vânzări poate fi calea spre o viaţă îmbelşugată sau drumul spinos către o viaţă plină de frustrări. Depinde doar de noi! Spun noi pentru că şi eu am această meserie. Sunt un agent de vânzări care a încercat şi încearcă tot timpul să se autoperfecţioneze în acest domeniu. Vă pot spune din experienţă că, pentru a fi un agent bun de vânzări, indiferent cât eşti de talentat, este nevoie şi de o disciplină care trebuie însuşită. De aceea vă sfătuiesc să nu vă irosiţi timpul, ba chiar vă îndemn să citiţi zilnic, să vă plimbaţi în natură, să vă bucuraţi de cei dragi vouă şi să trăiţi sănătos!
Mi-am propus să scriu câte un articol pe zi de Luni până Vineri. Weekend-ul este oportunitatea pentru mine de a mă relaxa prin diferite locuri împreună cu soţia şi prietenii mei. Deci nu aş avea timp să scriu.
Pentru moment mă retrag, nu înainte de a vă mulţumi pentru timpul acordat vizitei pe acest blog!
Până data viitoare vă doresc Succes în toate!