luni, 25 februarie 2013

O secvenţă de vânzare interesantă

Răsfoiam internetul şi mi-a atras atenţia această secvenţă de vânzare foarte reuşită. Este foarte interesant modul în care-şi propune produsul acest chelner. Practic, pentru a-i satisface dorinţa clientului (aceea de a lua masa), chelnerul foarte isteţ scoate la iveală calităţile produsului pe care îl are, evidenţiîndu-le pe cele negative ale celorlalte posibile produse pe care le-ar fi putut alege clientul. Foarte tare!

marți, 19 februarie 2013

Voi cum vă ajutaţi clienţii?

Vă salut dragilor!

Dacă luna trecută a fost una foarte bună pentru mine, luna asta este exact opusul. Îmi merge atât de slab, încât nici nu mai am puterea să fiu entuziast pe rută.

Şi nu ştiu cum se face, că exact acuma când nu merg vânzările, exact acuma este o presiune în plus din partea şefului (pe bună dreptate, nu-l condamn) şi tot acuma în luna Februarie, parcă au înnebunit toţi clienţii mei cu expiratele lor.

Deci nu este zi, nu este zonă în care măcar un singur client să nu-mi spună că are ceva expirat. Acuma, produsele pe care le vând eu, le mai vând şi alţii. Nu prea îmi este la-n-demână să verific dacă acum 1-2 ani, eu i-am vândut la acel client produsul x şi nici nu mă agit prea tare. Prefer să bag mâna în buzunar şi să-i rezolv eu problema clientului.

M-am gândit că, dacă salarul pe luna trecută a fost unul mai mare ca până acum,  să îmi pun de-o parte 100 lei cu care să cumpăr produse idem cu cele expirate şi să-mi ajut clienţii. Problema este că deja mi-am terminat bugetul şi nu mi-am rezolvat problemele. Ce am câştigat prin faptul că mi-am băgat banii în aşa ceva? În primul rând mi-am întărit şi mai mult imaginea mea şi pe cea a TDG-ului, în acelaşi timp şi relaţia în magazinele cu pricina. În al doilea rând, cei care au beneficiat şi cei care vor beneficia de ajutorul meu, mi-au onorat dorinţele în ceea ce priveşte comenzile mele (adică, le-am cerut şi eu să mă ajute cu o comandă la ceea ce am eu nevoie). Sunt şi persoane care nu m-au ajutat, însă am obţinut o promisiune pentru finalul lunii, final ce mă aştept să fie furtunos prin comenzi. Şi mai sunt şi clienţi pe care i-am ajutat şi de la care nu am primit ajutor. Asta este! Este alegerea mea (sunt convins că sunt privit drept fraier de unii dintre voi cei din lumea vânzărilor), însă ăsta-s eu şi prefer să fiu mulţumit de mine însumi în primul rând.

Dacă aveţi vre-o idee în ceea ce priveşte schimbul expiratelor la clienţi, vă aştept cu drag să-i daţi curs!


marți, 12 februarie 2013

Pregăteşte-te înainte să mergi la un interviu!

Salutări dragilor! Ştiu că este o perioadă neagră pe piaţa muncii. Se găsesc joburi proaste, iar cele bune se dau doar pe relaţii şi experienţă maximă. Este greu, trăim vremuri grele, vremuri în care trebuie să ţinem de jobul pe care-l avem cu dinţii. Asta o putem face doar dând maxim din potenţialul nostru. Sau dacă nu maxim, măcar să realizăm cifrele. DA! Asta-i interesează ei (cei mari), cifrele. Dacă eşti pe cale să mergi la un interviu, îţi recomand să urmăreşti filmuleţele de mai jos şi să te pregăteşti "ghini di tăt"!



vineri, 8 februarie 2013

Mândru că vând BREF

joi, 7 februarie 2013

Atitudinea contează!

Salutări fraţilor! Vă propun să vă amuzaţi puţin şi eventual să meditaţi la unele aspecte transmise subtil de acest videoclip. Este vorba de ATITUDINE.



sâmbătă, 2 februarie 2013

Am început anul în forţă

Vă salut dragilor!

Ce mai faceţi? Cum aţi început anul? Cum a fost luna Ianuarie pentru voi?

Pentru mine şi colegii din filiala noastră, luna Ianuarie a fost o lună neaşteptat de bună! Dacă luna Decembrie a fost o lună slabă, sub aşteptări în ceea ce priveşte vânzările, luna Ianuarie a fost una foarte bună. Am reuşit să spargem bariera pesimistă care a fost pusă la sfârşitul anului trecut.
Vorbeam de sărbători şi cu alţi colegi din alte domenii ale vânzărilor şi-mi spuneau că Ianuarie este o lună moartă iar Februarie va fi puţin mai bună. Îmi spuneau că aşa a fost din totdeauna cu primele două luni din an. Şi ascultându-i, s-a creat o impresie negativistă pentru ceea ar fi însemnat vânzări în Ianuarie şi Februarie.

Vacanţa prelungită pe care am avut-o în timpul sărbătorilor de iarnă, plus concediul din prima săptămână din Ianuarie (Mulţumesc şi respect TDG pentru această posibilitate!), mi-au dat prilej de meditaţie. Eu, autodidact ce sunt, nu am pierdut vremea doar dormind şi relaxându-mă, ci am citit zilnic, mi-am stabilit obiectivele personale atât din punct de vedere profesional cât şi din punct de vedere personal şi am învăţat nişte lucruri noi pe care abia aşteptam să le pun în practică pe teren.

Am început munca din 7 Ianuarie şi vreau să vă spun că pofta de muncă ce am avut-o şi-a spus cuvântul la finalul lunii, când şeful ne-a adunat la o şedinţă (motiv cu care ne-am făcut şi analizele medicale periodice) de unde m-am întors bucuros cu un entuziasm aparte. Este prima dată în doi ani de zile când îl văd pe şeful meu bucuros şi mulţumit de echipa lui de vânzări. Şi asta îţi crează o impresie şi o dorinţă de a-i şi de a-ţi menţine această stare lună de lună.

Nu ştiu dacă este cu putinţă să am aceleaşi realizări în Februarie, însă entuziasmul şi atitudinea cu care am început acest an, nu s-au epuizat, ba din contră parcă îmi doresc şi mai mult.

În încheiere, vă doresc tuturor mult succes, s-aveţi parte de un an memorabil cu împliniri şi succese nebănuite!

Un minut de succes poate şterge ani de nereuşite. by Robert Browning