joi, 22 septembrie 2011

Cum să te prezinţi la un interviu

Dacă de scris nu prea mai am timp, mă gândeam să postez nişte filmuleţe interesante. Şi aş începe cu unul foarte util pentru mulţi dintre dumneavoastră. Cum să te prezinţi la un interviu de angajare. Mi-au plăcut aspectele punctate, astfel vă recomand să vizionaţi filmuleţul de mai jos!

luni, 19 septembrie 2011

Începem săptămâna cu vorbe înţelepte

Vă salut dragilor! Ce mai faceţi? Cum aţi petrecut weekendul? V-aţi băut cafeaua de dimineaţă?

Astăzi vreau să vă prezint câteva citate super frumoase. Le-am citit şi eu pe
acest blog, şi chiar mi-au plăcut.

Este simplu: atunci când motivele principale pentru care vinzi sunt clare, şi drumul către succes este clar. Şi nu mai există o altă cale.


În lumea nemiloasă a vânzărilor, prefăcătoria este echivalentul îmbrăcării unui costum de clovn, cu care intri într-o arenă cu un taur de 2000 de kilograme.


Ca să ai succes în vânzări, ai nevoie de

vineri, 16 septembrie 2011

Şeful meu nu-i şef degeaba

Vă salut dragilor. După cum bine aţi observat nu am mai postat şi nu am mai dat nici un semn de viaţă de câteva zile. Îmi cer scuze cititorilor mei fideli.

Am avut un schimb de experienţă cu şeful meu săptămâna ce tocmai se încheie. Primul lucru pe care l-aş putea spune, este: SENZAŢIE! Am învăţat câteva lucruri noi de la şeful meu, câteva metode de abordare a clientului, metode actualizate zilelor noastre şi Ţării noastre. Rezultatele au început să apară neîntârziat. Nu vreau să-mi curăţ boss-ul de scame prea mult, însă aş putea spune despre el, că

marți, 13 septembrie 2011

luni, 12 septembrie 2011

Începem săptămâna amuzându-ne?

Bun regăsit dragilor! Aş vrea să încep această nouă săptămână cu un banc destinat francezilor. Cred că aţi văzut deja că iar au început să râdă de noi. Ieri povesteam cu un prieten şi mi-a zis bancul de mai jos.

Aş vrea să încep săptămâna cu zâmbetul pe buze
, astfel vă invit şi pe voi să vă destindeţi cu acest banc!

Un român, ajuns în Franţa, îşi ia micul dejun tradiţional pentru această ţară (cafea, croissant, pâine, unt şi marmeladă), când un francez, mestecându-şi nelipsita sa gumă, se aşează lângă el.
Românul îl ignoră în mod vădit, dar în ciuda acestui lucru, francezul îl apostrofează:
- Voi pâinea o mâncaţi toată?
Românul răspunde, prost dispus:

joi, 8 septembrie 2011

Mă scuzaţi până Luni!

Cu scuzele de rigoare, vă anunţ că până Luni nu o să pot posta articole noi. Sper ca cei fideli să nu vă supăraţi. Mulţumesc pentru înţelegere!
Un sfârşit de săptămână cât mai plăcut!

marți, 6 septembrie 2011

Total lipsit de chef. Hai România!

Mi-a scăzut focusarea. Da fraţilor. M-a lovit şi pe mine plictiseala începutului de lună şi pur şi simplu nu am puterea să mă concentrez şi să mă focusez. Poate şi pentru că azi joacă România meciul decisiv în ceea ce priveşte calificarea la turneul european de fotbal.

Sunt un microbist, un fan al fotbalului şi nu numai. Pe lângă asta sunt înzestrat cu un patriotism aproape fanatic. Orice până la România. Nu vorbiţi urât de ţara asta în preajma mea că v-aţi ars!

Şi spuneam că sunt plictisit şi nu am chef de muncă, asta până miercuri. Miercurea este cea mai bună zi a mea de vânzări. Şi asta pentru că am o rută foarte bună în această zi. Deci până miercuri nu prea mă interesează de vânzări. Nu este un lucru bun, mai ales din partea mea, însă atâta timp cât ştiu că-mi fac treaba şi e totul bine la sfârşitul lunii, îmi permit să am şi astfel de momente.

Mă duc la somn. Vă urez s-aveţi parte de o zi deosebită şi: HAI ROMÂNIA!

luni, 5 septembrie 2011

Deveniţi experţi (3)

3) Deveniţi expert în ceea ce vindeţi.

A cunoaşte cât mai multe despre produsele şi serviciile pe care le vindeţi reprezintă cel de-al treilea domeniu vital în care un agent de vânzări trebuie să devină expert.


Una dintre cele mai des întâlnite plângeri făcute de cumpărători şi de achizitorii profesionişti este aceea că nu obţin răspunsuri directe şi clare la întrebările simple pe care le pun agenţilor de vânzări. Păi unii agenţii nici nu ştiu preţurile produselor pe care le vând şi atunci te miri că par amatori?!
Principalul motiv pentru care nu primesc răspunsuri concrete este acela că vânzătorii nu ştiu destule despre produsele sau serviciile lor pentru a putea răspunde.

Fraţilor, este clar.

vineri, 2 septembrie 2011

Deveniţi experţi (2)

2) Deveniţi expert în privinţa companiei pentru care lucraţi.

Dacă vreţi să fiţi un bun consultant al cumpărătorilor dumneavoastră, trebuie să deveniţi expert în ceea ce priveşte compania pe care o reprezentaţi.

În calitate de agent de vânzări, se poate întâmpla să fiţi singurul reprezentant al companiei cu care se întâlneşte clientul. Cumpărătorii văd în dumneavoastră compania. Dacă vă plac, atunci simpatizează şi compania. Dacă nu au încredere în dumneavoastră, atunci vor suspecta şi compania.

Încrederea este o parte vitală a oricărei relaţii. Profesioniştii competenţi ştiu cum să clădească încrederea cumpărătorilor în companiile lor.

joi, 1 septembrie 2011

Deveniţi experţi (1)

Dacă vreţi să câştigaţi respectul şi încrederea clienţilor dumneavoastră, trebuie să adoptaţi postura expertului. Un expert este definit drept "o persoană foarte abilă sau extrem de instruită şi informată într-un anumit domeniu".

Transpusă în domeniul vânzărilor, definiţia spune că experţii sunt profesionişti competenţi, versaţi în vânzări, cunoscători ai companiilor pentru care lucrează şi ai produselor pe care le vând, precum şi ai domeniului lor economic, bine informaţi în privinţa concurenţei şi a fiecărui client în parte. Cum atingeţi acest nivel de profesionalism? Vom parcurge împreună câteva recomandări, începând de azi câte una pe zi.