marți, 19 februarie 2013

Voi cum vă ajutaţi clienţii?

Vă salut dragilor!

Dacă luna trecută a fost una foarte bună pentru mine, luna asta este exact opusul. Îmi merge atât de slab, încât nici nu mai am puterea să fiu entuziast pe rută.

Şi nu ştiu cum se face, că exact acuma când nu merg vânzările, exact acuma este o presiune în plus din partea şefului (pe bună dreptate, nu-l condamn) şi tot acuma în luna Februarie, parcă au înnebunit toţi clienţii mei cu expiratele lor.

Deci nu este zi, nu este zonă în care măcar un singur client să nu-mi spună că are ceva expirat. Acuma, produsele pe care le vând eu, le mai vând şi alţii. Nu prea îmi este la-n-demână să verific dacă acum 1-2 ani, eu i-am vândut la acel client produsul x şi nici nu mă agit prea tare. Prefer să bag mâna în buzunar şi să-i rezolv eu problema clientului.

M-am gândit că, dacă salarul pe luna trecută a fost unul mai mare ca până acum,  să îmi pun de-o parte 100 lei cu care să cumpăr produse idem cu cele expirate şi să-mi ajut clienţii. Problema este că deja mi-am terminat bugetul şi nu mi-am rezolvat problemele. Ce am câştigat prin faptul că mi-am băgat banii în aşa ceva? În primul rând mi-am întărit şi mai mult imaginea mea şi pe cea a TDG-ului, în acelaşi timp şi relaţia în magazinele cu pricina. În al doilea rând, cei care au beneficiat şi cei care vor beneficia de ajutorul meu, mi-au onorat dorinţele în ceea ce priveşte comenzile mele (adică, le-am cerut şi eu să mă ajute cu o comandă la ceea ce am eu nevoie). Sunt şi persoane care nu m-au ajutat, însă am obţinut o promisiune pentru finalul lunii, final ce mă aştept să fie furtunos prin comenzi. Şi mai sunt şi clienţi pe care i-am ajutat şi de la care nu am primit ajutor. Asta este! Este alegerea mea (sunt convins că sunt privit drept fraier de unii dintre voi cei din lumea vânzărilor), însă ăsta-s eu şi prefer să fiu mulţumit de mine însumi în primul rând.

Dacă aveţi vre-o idee în ceea ce priveşte schimbul expiratelor la clienţi, vă aştept cu drag să-i daţi curs!