miercuri, 4 ianuarie 2012

Faceţi-vă lista cu probleme seara!

Trăim într-un stres continuu. Perioada aceasta din viaţa noastră, este cea mai agitată, cea mai rapidă ca evoluţie a lucrurilor. Avem atât de multe lucruri de făcut şi la servici şi acasă, încât multe dintre ele le omitem. Trebuie să ducem la bun sfârşit toate sarcinile pe care ni le propunem cu o zi înainte. Dar oare ştim ce avem de făcut când ne trezim sau ne mai aducem aminte de câte ceva pe parcursul unei zile?


Secretul l-am citit în Biblie. (Biblia vânzărilor, normal). Notează totul. Înainte de a merge la culcare, scrie tot ce trebuie să faci sau problemele pe care vrei să le rezolvi. Odată ce ai notat totul, mintea îţi este limpede. Este normal. De multe ori mă pun în pat seara şi nu pot adormi până nu-mi aduc aminte de toate grijile şi problemele pe care trebuie să le rezolv. Am început şi eu de Luni să-mi notez seara tot ce trebuie să fac a doua zi. Şi culmea, oarecum, subconştientul mă obligă să mă ocup de problemele de pe listă fără ca eu să-mi dau seama.

Ieri de exemplu aveam pe listă, trei rate, curăţenia generală, hrană pentru pisică şi nişte mici cumpărături. Purtam lista aia la mine, însă nu am avut nevoie de ea, deoarece le ştiam pe de rost. M-am ocupat de toate fără probleme, pe când altădată eram într-o alergătură continuă şi tot nu le rezolvam pe toate. E chiar OK să vă faceţi lista cu priorităţi-probleme de rezolvat pentru a doua zi.

Mersi pentru vizită!

2 comentarii:

Cristi spunea...

Asa este, din cauza stresului uitam de multe ori ce avem de facut.

Romania Europeana spunea...

si daca nu mai dormi dupa?cand vezi cate probleme ai? :)) trebuie sa ma apuc sa o fac si eu..dar nu de azi, de maine :D

Trimiteți un comentariu