În sfârşit a venit şi clipa în care am luat parte la un curs de vânzări profesionist. Atât de mult mi-am dorit să particip la astfel de cursuri, încât încep să atrag astfel de lucruri în viaţa mea. Compania la care lucrez m-a trimis şi pe mine printre mulţi alţi colegi de-ai mei la acest curs. Aş vrea pe această cale să-i mulţumesc şefului meu direct – Marius Pitea – pentru încrederea pe care mi-a acordat-o încă de la început şi pentru faptul că m-a trimis la acest curs. Poate dacă şeful meu nu ar avea încredere în mine din simplul fapt că aş fi putut fi un aventurier sau o persoană care să nu-şi asume responsabilităţi, nu m-ar fi trimis la acest curs.
De ce sunt atât de entuziasmat? Sunt mai multe cauze. În primul rând,
pentru că am avut ocazia să cunosc alţi 25 de colegi din toate zonele ţării. Aproape cu fiecare în parte am vorbit. De la fiecare am auzit lucruri diferite, lucruri interesante, idei noi. Apoi, pentru că am avut ocazia să-mi cunosc tatăl profesional. Directorul companiei TDG – Dl. Adi Pană. Nu ştiu alţi şefi cum sunt, dar al meu este(după cum am eu o vorbă) – SENZAŢIE! Nu vreau să îl laud prea mult, pentru că ar însemna să-l perii, iar eu nu sunt genul. Oricum, am stat la masă cu el, am râs, am vorbit despre orice. SENZAŢIE! Apoi pentru că am fost trataţi cu respect, oferindu-ni-se nişte condiţii mai mult decât decente. Am mers la Sibiel chiar la Pensiunea Sibiel. Foarte frumoasă, curată, natură, linişte. Şi mai sunt atât de entuziasmat pentru că am cunoscut un trainer deosebit. Ştiu că-mi va citi acest articol şi îi mulţumesc pentru asta, însă nu pot să nu-l felicit şi să nu-i laud modul de prezentare a cursului. Se numeşte TITUS E. PERIDE. Deţine compania Elias Consulting Group SRL.
Titus este un profesor în vânzări. Vreau să vă spun că am învăţat în două zile mai multe lucruri decât am învăţat în toţi anii mei în vânzări. Modul în care ne-a predat lecţiile a fost unul mai mult decât distractiv. Vă rog să vă imaginaţi următorul lucru:
Ne-am adunat toţi 26 agenţi la ora 9 în sala de conferinţe. Vine Titus, face prezentările, după care ne spune că acest curs îl vom petrece mai mult afară. Am făcut toţi nişte ochi de broască. Şi se apucă şi ne dă câte o coală de hârtie A4, după care ne spune aşa:
- Aveţi 2 minute să faceţi un avion de hârtie aşa cum ştiţi voi. SENZAŢIE!
Am început toţi să şuşotim, să ne mirăm şi am făcut avioanele. Apoi ne invită afară, ne aşează în linie(erau ceva turişti care se uitau la noi) şi ne zice:
- La trei vă rog să aruncaţi toţi odată avioanele spre mine!
Zis şi făcut. Aruncăm noi avioanele noastre senzaţionale din care doar 5 au trecut de linia de 3 m. Cei 5 au fost invitaţi în faţă după care au fost rugaţi să ne înveţe şi pe noi să facem astfel de avioane. Le-am făcut, la fel acelaşi scenariu, au trecut aproape toate.
Ce ai putea învăţa din acest exerciţiu?
În primul rând, faptul că nu suntem toţi la fel de pregătiţi. La fel şi în vânzări. Sunt unii agenţi care au citit mai mult, au participat la mai multe cursuri, au învăţat să devină mai buni.. Apoi, am învăţat faptul că perseverând, lucrând în echipă, dorindu-ne să devenim şi noi la fel de buni....am reuşit.
Am continuat cursurile, am fost provocaţi la un concurs, în care eram recompensaţi cu câte un dolar, pentru atitudine, răspuns corect, iniţiativă. Am fost şase echipe, deci primeam dolarul pe echipă. Teoretic am fi fost câştigători, pentru că am fost echipa cea mai norocoasă şi cu iniţiativa în cele mai multe rânduri. Am adus destui dolari în prima zi, însă am realizat că limitarea şi invidia unora era o problemă care le crea palpitaţii în venele şi sufletul lor. Astfel am auzit o chestie: Că sunt fiţos! Deci prin simplul fapt că am fost cel mai activ(părerea mea), am dat mai multe răspunsuri, am jucat roll play-uri, am fost luat în exemplele lui Titus...am fost fiţos. SENZAŢIE! Am hotărât în sinea mea să nu mă mai agit a doua zi, astfel am ezitat să mă afirm în alte trei momente care ar fi fost decisive în câştigarea concursului de către echipa noastră.
Am învăţat multe lucruri despre care eu am citit de multe ori şi chiar am scris pe blogul acesta, însă modul în care au fost prezentate de Titus, a întărit şi mai tare motivaţia, entuziasmul şi dorinţa mea de succes. V-am spus, omul este un profesionist. Vă doresc tuturor să aveţi parte de astfel de cursuri, măcar o dată în viaţă. Cu alte cuvinte vreau să vă spun că participând la astfel de cursuri, citind şi aplicând ceea ce învăţaţi, este imposibil să nu vă dezvoltaţi şi să nu aveţi succes în cariera dumneavoastră.
Vă mulţumesc pentru timpul acordat citind acest articol!
11 comentarii:
Buna Bogdan,
la fel cum Marius are incredere si in tine si eu am incredere in agentii din echipa mea cu care duc mai departe si ma straduiesc sa am cele mai bune rezultate
l-am cunoscut pe Titus si intr-adevar este un om cu un dar aparte care il ajuta sa formeze oameni de vanzari.
RESPECT PENTRU CE FACI.
COCIAN COSMIN
SUPERVISOR TDG TIMISOARA
OOO! Mulţumesc frumos Dl. Cosmin!
Felicitări pentru că, crezi în oamenii tăi. Sper ca şi ei să creadă în tine!
Când m-am născut în această familie TDG, i-am spus lui Marius că, dacă va avea un pic de încredere şi răbdare cu mine, voi aduce rezultate foarte bune. Încet-încet prind aripi şi faptul că am participat la acest training mi-a dat şi mai multe aripi.
Sper să fac parte din familia aceasta cât mai mulţi ani, pentru că momentan sunt îndrăgostit de TDG (mai puţin de maşină, dar asta este).
Mulţumesc pentru comentariu! Este o plăcere nu mă aşteptam!
PS: Dar cum m-ai găsit, de unde ştii despre mine?
Buna Bogdan,
Sunt placut surprinsa de ceea ce am citit si ma bucur ca am reusit sa strangem in echipa oameni ca si tine. Tine-o tot asa!
Săru'mâna Dna. Iulia!
Onoarea este de partea mea! Mă bucur că am ajuns într-o astfel de firmă-familie. Sunteţi oameni frumoşi cu toţii.
Şi nu vă curăţ de scame prin aceste cuvinte. Pur şi simplu fac diferenţa uriaşă între oamenii întâlniţi la companiile la care am lucrat până acum şi dumneavoastră - echipa TDG.
Sper să avem o colaborare fructuoasă şi profitabilă de ambele părţi mult timp de acum înainte!
Atunci când treceţi prin Deva (orice membru al familiei TDG) daţi-mi un telefon să ieşim la o cafea să ne cunoaştem mai bine!
Citind aceste randuri am retrait la intensitate maxima emotiile primei mele intalniri cu Titus!
Am fost la fel de fascinata de harul pe care il are,de profesionalismul care il cararterizeaza,de avioanele,dolarii si lucrurile pe care le face in alt fel.
Mai tarziu am avut un vis:sa ajung candva sa lucrez cu Titus.Astazi ma inscriu in categoria privilegiatilor.visul meu este realitate! Si datorita lui am fericirea de a intalni si eu oameni minunati cum esti tu Bogdan,care stiu sa pretuiasca munca pe care trainerii o depun.
Te felicit pentru tot ceea ce esti si pentru tot ceea ce faci!Esti SENZATIE! Si iti doresc o cariera de SENZATIE!! :)
Simona
Săru'mâna Dna. Simona!
Sunt puţin copleşit! Asemenea cuvinte şi aprecieri nu prea am primit în viaţa asta - poate doar de la scumpa mea soţie. Vă mulţumesc frumos pentru aceste aprecieri!
Ştii, l-am tot urmărit pe Titus în timp ce preda cursul. Am admirat un lucru foarte important: Îşi iubeşte munca, nu banii. O spun cu toată responsabilitatea: Titus a prezentat într-o manieră pe înţelesul nostru. Mură-n gură. Putea fi altfel. Putea să ne citească din cărţi sau cu ajutorul unui video proiector, îşi încasa banii şi gata afacerea, dar EL nu.
Îl apreciez enorm, mi-aş dori din tot sufletul să mai particip la cursurile dumnealui.
Ştii, şi eu am un vis: Să devin un om de succes(şi în carieră şi în viaţă). Cred că Titus a pus o piatră de temelie la clădirea acestui vis.
Pe lângă el, cuvintele frumoase şi aprecierile dumneavoastră mă entuziasmează şi mă ajută şi mai mult.
Îţi mulţumesc frumos pentru comentariu!
Ma numesc Munteanu Radu . Si eu am avut placerea sa il cunosc pe Titus . Este SENZATIONAL .Si eu lucrez in vanzari si cursurile cu Titus m-au ajutat enorm. Bravo Titus , BRAVO
Chiar e un om de SENZAŢIE! Şi pe mine m-au ajutat unele lucruri învăţate de la el. Sper să mai am ocazia să particip la alte cursuri ţinute de Titus.
Mulţumesc pentru comentariu!
Am participat la trainingul tinut de Titus pentru LS Travel, grup LAGARDERE si am constatat ca trainerul nu a dat dovada de profesionalism deoarece in prealabil nu a studiat indeajuns specificul magazinelor din reteaua INMEDIO, multe dintre situatiile comune – frecvente si chiar determinante din magazine ii erau straine, iar flexibilitatea acestuia in relatia cu participantii la traininig a fost redusa.
Desi au fost remarci si obiectii legate de stilul de abordare al problemelor, trainerul nu a considerat ca trebuie sa zaboveasca asupra feedback-ului transmis de participanti, dovedind rigiditate si o incapacitate de a aborda problemele concrete.
Este posibil. Nu contest. Feedback-ul meu la adresa lui ramane acelasi.
Felicitări pentru schimbare, Simona! Iti doresc mult succes! :)
Trimiteți un comentariu