vineri, 19 august 2011

Cuvinte şi fraze pe care trebuie să le eviţi

Astăzi vreau să vă arăt câteva cuvinte şi fraze pe care trebuie să le evitaţi întotdeauna.
Pentru a încheia o vânzare, trebuie să foloseşti cuvinte bine gândite, astfel încât să nu pari un agent de vânzări nesincer. Dacă vorbeşti ca atare, înseamnă că probabil aşa şi eşti.

Iată câteva cuvinte şi fraze pe care trebuie să le evitaţi:
Ca să fiu sincer - o frază care sună nesincer. Toate cursurile de vânzări recomandă să elimini această sintagmă din vocabular.
Ca să fiu destul de sincer - o doză dublă din acel temut "sincer". Este o frază care mă face foarte suspicios faţă de persoana care îl foloseşte.
Serios - un cuvânt care este aproape întotdeauna urmat de o minciună.
Vorbesc cât se poate de serios - nu, nu vorbeşti. Este probabil una dintre cele mai nesincere fraze.
Sunteţi pregătit să faceţi comanda astăzi? - Este o frază ofensatoare, stupidă şi neplăcută. Există 100 de alte modalităţi mai bune de a-i întreba pe potenţialii clienţi ce cred sau când doresc să comande.
Ce mai faceţi? - Când auzi asta la telefon, imediat te întrebi: "Ce vrei să vinzi, dobitocule?".
Pot să vă ajut cu ceva? - Imnul universal al tuturor funcţionarilor din domeniul vânzărilor en-detail. Te gândeşti că după 100 de ani de vânzări en-detail, ar putea spune ceva mai creativ şi mai orientat spre servirea clienţilor.

Vrei să-ţi arăt ceva la care să te gândeşti puţin?
Presupun că răspunsul este DA, aşa că:
Gândeşte-te puţin la asta. "Sunt cinstit", "Sunt corect", chiar şi "Eu sunt şeful" sau "Eu răspund de asta" indică de obicei exact opusul a ceea ce afirmi. Nu-i aşa?

3 comentarii:

Tamy spunea...

interesant, chiar nu m-am gandit la sensul adevarat al acestor cuvinte/fraze...

Anonim spunea...

uite ca la asa ce va nu m-am gandit...foarte interesant.

Profesionist în viaţă spunea...

Da, sunt multe lucruri interesante care chiar contează în domeniul vânzărilor.
Mulţumesc pentru că mă citiţi!

Trimiteți un comentariu