"Stabiliţi-vă priorităţi cu privire la obiective. O parte importantă a succesului în viaţă constă în abilitatea de a face mai întâi ceea ce trebuie. Motivul real pentru care majoritatea obiectivelor importante nu sunt atinse este faptul că ne irosim timpul făcând mai întâi ceea ce nu trebuie!".
Cel mai valoros activ al dumneavoastră, este capacitatea de a câştiga. Este abilitatea de a vă exersa zilnic aptitudinile profesionale pentru a câştiga un venit excelent. Agenţii de vânzări cu cel mai mare succes, din orice domeniu, se străduiesc zilnic să-şi maximizeze abilitatea de a câştiga. Ei nu pierd timpul deloc.
Fraţilor, resursa dumneavoastră cea mai valoroasă este timpul: minutele şi orele din fiecare zi. Practic, este tot ceea ce trebuie ca să vindeţi cu adevărat. De fapt, toată existenţa dumneavoastră actuală - casa, maşina, contul la bancă, etc. - este rezultatul felului în care v-aţi vândut timpul până în prezent. Dacă nu sunteţi mulţumit de rezultatele felului în care v-aţi gestionat timpul până în prezent, puteţi începe imediat să-l vindeţi în condiţii mai bune.
O modalitate excepţională de economisire a timpului este să deveniţi tot mai bun în lucrurile cele mai importante pe care le faceţi. Nimic altceva nu vă va oferi o creştere mai rapidă şi mai previzibilă a venitului şi standardului de viaţă.Cu cât investiţi mai mulţi bani şi timp în persoana dumneavoastră, cu atât veţi câştiga mai mult şi cu atât veţi fi mai fericit.
Decideţi chiar acum să deveniţi un profesionist în managementul timpului!Stabiliţi-vă priorităţi, gândiţi, planificaţi, decideţi! Pentru dumneavoastră ca agent profesionist de vânzări cele mai valoroase activităţi sunt: prospectarea, stabilirea relaţiei, identificarea necesităţilor, susţinerea prezentărilor, răspunderea la obiecţii, finalizarea vânzării şi obţinerea de referinţe de la clienţi. Care este activitatea cea mai importantă în care trebuie să vă angajaţi imediat?
Disciplinaţi-vă pentru a rămâne concentrat asupra acestor activităţi care pot contribui în cea mai mare măsură la succesul dumneavoastră! Începeţi chiar azi să planificaţi în avans fiecare zi, săptămână, lună. Folosiţi o agendă, care vă va ajuta să vă organizaţi, dacă vă veţi impune să o folosiţi zilnic.
În fiecare dimineaţă, începeţi cu activitatea cea mai importantă şi impuneţi-vă s-o desfăşuraţi până o finalizaţi complet. Acest obicei va contribui mai mult decât oricare altul la îmbunătăţirea rezultatelor şi a vieţii dumneavoastră.
marți, 9 august 2011
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Mi-a placut ideea cu vanzarea timpului.
Da, şi mie mi-a plăcut de când am auzit-o prima dată.
Trimiteți un comentariu