spun fără să te cunosc.
Şi eu am fost un agent foarte foarte slab, poate mult mai slab ca tine. Dar cu voinţă, prin schimbarea atitudinii, prin faptul că am început să citesc şi să învăţ zilnic, m-am schimbat. Am devenit alt om, atât din punct de vedere profesional cât şi din punct de vedere social. Şi tu te poţi schimba. Trebuie doar să realizezi că timpul care se scurge nu-l mai poţi aduce înapoi. Eu am 28 de ani şi abia acum la vârsta asta mi-am dat seama cât de frumoasă este meseria asta de agent comercial. Abia acum, mi-am zdruncinat complet subconştientul şi am descoperit lucruri atât de simple şi de eficiente. Abia la vârsta asta, mi-am dat seama cât este de preţios timpul. Atât de preţios, încât mă gândesc la faptul că dacă aflam informaţiile din această perioadă în urmă cu 10 ani, acum cred că eram departe....foarte departe. Aşadar, prietene, îţi dau un sfat: „Nu pierde timpul...nu-l irosii!”
Ne aflăm la început de lună. Bănuiesc că aveţi deja fixat un obiectiv personal pentru luna August. V-aţi analizat munca şi rezultatele aduse în luna Iulie? V-aţi gândit să încercaţi să vă surprindeţi colegii şi şefii în luna ce urmează? Eu spre exemplu, m-am gândit la acest lucru, şi mi-am stabilit ca obiectiv personal să aduc un număr de 10 clienţi noi în această lună. O să vă spun la sfârşitul lunii dacă mi-am îndeplinit obiectivul. Tu ce poţi face în plus pentru firma ta? Te-ai gândit să aloci mai mult timp prospectării potenţialilor clienţi? Te-ai gândit să aloci mai mult timp vizitei la un client, poate pentru a-ţi mercantiza produsele, poate pentru a-ţi întări relaţia cu şefii sau vânzătoarele, poate pentru a lăsa impresia în acel magazin că chiar îţi pasă de afacerea lor?
Poţi face absolut ce doreşti tu. Este munca ta, sunt meritele tale pentru eşec sau succes. De tine depinde de ce parte a baricadei vrei să te afli. De partea agenţilor profesionişti sau de partea celor mediocrii, plictisiţi, timoraţi, cu o atitudine negativistă, etc.
Dacă ai citit acest articol tind să cred că te afli de partea mea, de partea agenţilor profesionişti. Cred că eşti sau vrei să devii unul dintre agenţii de vânzări remarcabili. Un om despre care să se vorbească cu plăcere în lipsa ta, un om de valoare a cărui părere va fi luată în considerare, un prieten.
Vă mulţumesc pentru timpul acordat citind acest articol şi vă doresc tuturor mult succes în luna August! Fiţi entuziaşti şi doriţi-vă succesul, pentru că altfel nu-l veţi avea!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu